Dezbateri publice

Procedura de dezbatere publică în vederea elaborării şi adoptării actelor administrative cu caracter normativ

Capitolul I
Dispoziţii generale

Art.1 În sensul prezentei proceduri, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii :

  1. act normativ – actul emis sau adoptat de autorităţile publice, cu aplicabilitate generală
  2. luarea deciziei – procesul deliberativ desfăşurat de autorităţile publice ;
  3. elaborarea de acte normative – procedura de redactare a unui proiect de act normativ anterior supunerii spre adoptare;
  4. recomandare – orice punct de vedere, sugestie, propunere sau opinie, exprimată verbal sau în scris, primită de către autorităţile publice de la orice persoană interesată în procesul de luare a deciziilor şi în procesul de elaborare a actelor normative;
  5. obligaţia de transparenţă – obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice;
  6. asociaţie legal constituită – orice organizaţie civică, sindicală, patronală sau orice alt grup asociativ de reprezentare civică;
  7. minută – documentul scris în care se consemnează în rezumat punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică sau la o dezbatere publică;
  8. ordine de precădere – ordinea care determină prioritatea participării la şedinţele publice, în raport cu interesul manifestat faţă de subiectul şedinţei;
  9. şedinţă publică – şedinţa desfăşurată în cadrul autorităţilor administraţiei publice şi la care are acces orice persoană interesată;
  10. dezbatere publică – întâlnirea publică, organizată conform Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Art.2 Prezenta procedură nu se aplică procesului de elaborare a actelor normative şi şedinţelor în care sunt prezentate informaţii privind:

  1. apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică, interesele strategice economice şi politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
  2. valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale sau financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
  3. datele personale, potrivit legii.

Art.3 Actele administrative cu caracter normativ cărora li se aplică prezenta procedură sunt:

  • hotărârile de consiliu local cu caracter normativ
  • dispoziţiile primarului cu caracter normativ.

Capitolul II

Dispoziţii privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative

Art.4

  1. În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau locală, după caz. Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.
  2. Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiilen alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritatea publică. Anunţul va cuprinde: data afişării, o notă de fundamentare, o expunere de motive, respectiv raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate a primarului, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, alte documente prevăzute de legislaţia specială, precum şi termenul limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ.
  3. Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra mediului de afaceri se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2).
  4. La publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioadă de cel puţin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.
  5. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice se vor consemna într-un registru, menţionându-se data primirii, persoana şi datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea.
  6. Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.
  7. Conducătorul autorităţii publice va desemna o persoană din cadrul instituţiei, responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.
  8. Proiectul de act normativ se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice interesate numai după definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate potrivit alin. (4).
  9. Autoritatea publică este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică.
  10. Dezbaterea publică se va desfăşura după următoarele reguli:
    • Primăria, prin persoana desemnată conform alin. (7), va organiza întâlnirea, va publica pe site-ul propriu şi va afişa la sediul propriu, alături de documentele menţionate la alin. (2), şi modalitatea de colectare a recomandărilor, modalitatea de înscriere şi luare a cuvântului, modalitatea de
      desfăşurare a şedinţei şi timpul alocat luării cuvântului şi orice alte detalii de desfăşurare a dezbaterii publice prin care se asigură dreptul la libera exprimare al oricărui cetăţean interesat;
    • la începutul dezbaterii se întocmesc listele cu participanţii, se stabileşte o durată aproximativă a întregii dezbateri, se consemnează persoanele care doresc să ia cuvântul şi se stabileşte timpul pe care îl are la dispoziţie fiecare persoană pentru a lua cuvântul;
    • dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toţi solicitanţii înscrişi la cuvânt şi-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuţie;
    • solicitanţii înscrişi la cuvânt îşi vor susţine punctul de vedere exclusiv pe marginea actului normativ care face obiectul dezbaterii publice şi nu pe alte subiecte de ordin general sau personal care nu au legătură cu obiectul şedinţei de dezbatere publică;
    • la dezbaterea publică vor participa obligatoriu iniţiatorul şi/sau iniţiatorii proiectului de act normativ din cadrul instituţiei sau autorităţii publice locale, experţii şi/sau specialiştii care au participat la elaborarea notei de fundamentare, a expunerii de motive (raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate a primarului) a referatului de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, a studiului de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, şi a proiectului de act normativ;
    • în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea dezbaterii publice se asigură accesul public, pe site-ul şi la sediul autorităţii publice, la următoarele documente: minuta dezbaterii publice, recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătăţite ale proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării, rapoartele de avizare, precum şi versiunea finală adoptată a actului normativ ;
  11. Toate documentele prevăzute la alin. (2) şi alin. (10) lit. a) şi f) vor fi păstrate pe site-ul autorităţii publice responsabile într-o secţiune dedicată transparenţei decizionale. Toate actualizările în site vor menţiona obligatoriu data afişării.
  12. În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfăşoare în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei şi locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea publică în trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.
  13. În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare.
  14. Participarea persoanelor interesate la dezbaterile publice se va face în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, în ordinea de precădere dată de interesul asociaţiilor legal constituite în raport cu subiectul dezbaterii publice, stabilită de persoana care prezidează şedinţa publică.
  15. Ordinea de precădere nu poate limita accesul mass-mediei la dezbaterea publică.
  16. Persoanele interesate pot lua cuvântul la dezbaterea publică în ordinea înscrierii la cuvânt, care se face la începutul dezbaterii publice.
  17. În cazul în care persoana care ia cuvântul foloseşte un limbaj neadecvat, agresiv şi jignitor, conducătorul dezbaterii publice poate să-i ia dreptul la cuvânt.

Art.5

  1. Dezbaterile publice pot fi organizate prin mijloace electronice, printr-o platformă on-line de videoconferinţă.
  2. În situaţia prevăzută la Alin.(1), participarea cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în ……………. precum şi posibilitatea de a lua cuvântul la dezbaterile publice se realizează prin două modalităţi :
    • prin înscrierea acestora pe platforma on-line de videoconferinţă, pe baza unui formular completat on-line pe site-ul Primăriei , înainte cu minimum 4 ore de ora stabilită pentru începerea şedinţei. Cetăţenii care s-au înscris în aceste condiţii, vor primi un link prin e-mail, prin care se vor putea conecta la dezbaterea publică şi vor putea lua cuvântul.
    • prin accesul în sala de şedinţă, într-un spaţiu special amenajat, şi la platforma on-line de videoconferinţă cu respectarea măsurilor dispuse de către autorităţile competente în materie.
  3. Pentru buna desfăşurare a dezbaterilor publice, participanţii online vor aştepta cu microfonul oprit până li se va da cuvântul. În cazul nerespectării acestui lucru sau în cazul folosirii unui limbaj neadecvat, conducătorul dezbaterii publice va putea dispune deconectarea din videoconferinţă a celor care perturbă buna desfăşurare a dezbaterii publice.

Art.6 Dezbaterile sunt înregistrate audio şi pot fi înregistrate şi video.

Art.7

  • Propunerile, sugestiile şi opiniile participanţilor la dezbaterea publică se consemnează în minuta şedinţei de către iniţiatorul proiectului de hotărâre
  • Punctele de vedere exprimate în cadrul dezbaterii publice au caracter de recomandare.
  • În urma analizării propunerilor formulate, iniţiatorul proiectului îşi poate însuşi o parte din aceste propuneri prin introducerea lor în actul normativ şi menţionarea acestui fapt în referatul-anexă la proiectul de act normativ.